Împreună suntem ”CAMPIONII BINELUI”
Echipa iCredit împreună cu antrenori de renume de la World Class, am lăsat birourile deoparte și ne-am transformat în gazda unei acțiuni caritabile care ne-a umplut inimile de recunoștință și zâmbete sincere.
Noi, CAMPIONII BINELUI am organizat o zi de sport în aer liber pentru un grup de 50 de copii defavorizați, oferindu-le nu doar oportunitatea de a se juca și de a face mișcare într-un cadru plin de voie bună, ci și sentimentul că nu sunt singuri. Ne-am bucurat împreună de activități sportive, jocuri interactive și multă veselie, iar la final, toți ne-am adunat în jurul unui prânz savuros cu pizza – o surpriză delicioasă pentru micii noștri oaspeți.
A fost o zi în care am demonstrat, din nou, că valoarea unei companii se măsoară și prin impactul pozitiv pe care îl are în comunitate. Mulțumim tuturor colegilor implicați – voluntarii noștri au fost sufletul acestui eveniment!
Ne dorim ca astfel de inițiative să devină o tradiție, pentru că fiecare fiecare faptă bună contează!





