Paște 2021. Cum să faci curățenia de Paște în mod organizat, în 7 pași

09.04.2021

În apropierea zilelor de Paște, ne dorim să fim mai curați – atât la interior, cât și la exterior.

Dacă vrei să faci curățenie generală de Paște și vrei să menții procesul organizat și de impact, citește articolul nostru cu sfaturi pentru cum să faci tradiționala curățenie de Paște în câțiva pași metodici.

Pasul 1: Curățarea gresiei și a altor suprafețe care implică efort

Pentru că la început ai mai multă forță fizică, începe cu ce este mai greu. Te sfătuim să alegi produse de curățenie eficiente, pe bază de chimicale, precum și praf de copt și oțet – fac minuni, mai ales la curățarea blatului de bucătărie și a căzii.

Pe lista de zone de curățat ce se înscriu la categoria „grea”, enumerăm:  gresia, cada, chiuveta, blatul de bucătărie, filtrul de la hotă, cuptorul și aragazul, precum și curățarea frigiderului.

Dacă le bifați pe acestea la începutul procesului de curățenie, sunteți câștigați.

Pasul 2: Spălarea covoarelor, a perdelelor și a geamurilor

Este esențial să nu sărim acest pas, deoarece covoarele și perdelele adună foarte mult praf, de-a lungul timpului. Înainte de spălare, covoarele trebuie aspirate foarte bine. Poți, de asemenea, să aspiri și perdelele cu acele accesorii speciale de aspirare pe verticală. Ulterior, perdelele pot fi spălate la mașina de spălat, setând un program pentru rufe mai delicate – nu am dori să scoatem perdelele mai scurte decât erau înainte :)

Înainte de a monta perdelele, recomandăm un extra-efort - ștergerea geamurilor – ideal să facem acest lucru și la interior, și la exterior.

Pasul 3: Ștergerea prafului

Știm că mulți dintre noi facem acest lucru weekend de weekend, însă acum este momentul să facem această treabă ceva mai temeinic: să dăm jos cărțile de pe rafturi, să ștergem cărțile de praf, să facem un efort suplimentar și să ajungem în zonele mai greu accesibile, pe care nu le acoperim în weekend: colțurile mobilei, în spatele mobile etc.

Pasul 4: Ordonarea spațiilor de depozitare și a dulapurilor

Chiar dacă oricum facem acest lucru periodic, este bine să trecem încă o data prin acest „departament” și să facem trecerea definitivă la articolele vestimentare potrivite cu noul anotimp. Iar pe cele de toamnă/iarnă să le mutăm pe rândurile din spate ale dulapului.

Poți profita de această ocazie și pentru a „scăpa” de hainele mai vechi. Cum decizi ce arunci? Ilustra Marie Kondo, cunoscută pentru capacitățile de organizator, ne recomandă să luăm fiecare haină în mână; dacă haina ne produce un sentiment de bine și bucurie interioară, o putem păstra. Dacă nu, atunci îi putem da drumul. Finisează procesul cu adăugarea în dulap a unui săculeț parfumat – cu arome de primăvară.

Pentru a obține încă o bilă albă la capitolul „îmbunătățirile de Paște”, poți face un pachet cu hainele care încă sunt în stare bună, dar nu le mai dorești pentru tine, și le poți dona unui centru de asistență socială.

Pasul 5: Igienizarea și aspirarea podelelor

Acesta ar fi printre ultimii pași ai curățeniei generale de Paște. Aici, vom scoate la bătaie mopul și aspiratorul, cu grijă, folosind produse speciale pentru suprafețele din lemn.

Pasul 6: Ultimele retușuri – obiectele decorative

Decorează casa cu obiecte specifice sărbătorilor pascale. Câteva idei care vor înviora casa sunt: fețele de masă cu iepurași și ouă frumos ornate, diffuser-ul cu arome florale, un coș de sticlă cu bomboane colorate pastel, iepurași ornamentali făcuți din lână, coș cu ouă vopsite pastel, ramuri de magnolie puse în vaze/borcane transparente. Dacă vrei să mergi puțin mai departe, într-o notă ceva mai dramatică, poți aplica un tapet floral pe unul din pereții sufrageriei.

Dacă vrei să faci pregătirile de Paște și ai nevoie de un mic ajutor financiar, 

aplică pentru un credit rapid și ușor! 

 

Pasul 7: Curățenia interioară

A avea o casă curată și bine organizată nu înseamnă doar a face ordine la exterior, ci și la interior: s-a dovedit că ordinea în casă are un efect benefic asupra stării de spirit și, uneori, poate chiar scădea stresul.

Pe lângă aceste beneficii psihologice, poți merge și mai departe, astfel încât să te simți mai bine și pur la interior.

Pentru cei religioși, sunt recomandate mergerea frecventă la slujbele de Liturghie dinainte Paștelui, spovedirea, precum și postul. 

Iar pentru cei care au convingeri mai mult spirituale decât religioase, puteți merge pe rețeta purificării prin meditație: din când în când, cu câteva săptămâni înainte de Paște, vă puteți așeza pe un scaun sau pe pat, cu tălpile la sol sau cu picioarele încrucișate, făcând exerciții de respirație, scanare a corpului și repetând mesaje de recunoștință în gând. Pe scurt, putem practica exercițiul de prezență, fără a ne gândi la trecut sau viitor, fiind mulțumiți cu ce suntem și avem acum.

Sperăm că acest articol a fost util și vă urăm sărbători pascale liniștite!